Cineva sa opreasca invazia de biti!

Doamne, nu vezi ca nu mai pot?! Simt ca o iau razna. Imi vine sa imi fac bagajul si sa plec cu mama. O invidiez ca pleaca la munte, dar pe de alta parte ma gandesc ca trebuie sa raman acasa sa ma bucur de V. care vine d-abia peste 2 zile.

Regret din ce in ce mai mult ca am dat la mate-info [chiar daca am o clasa minunabila si stiu ca la uman mi-as fi luat campii de atatea unghii, par, haine, cizme, genti colorate si IN] si nu mai gasesc nicio motivare pentru a invata. Ma plictisesc [aproape] toate materiile si razvnesc la cursurile de la Drept. Mi-e dor sa ii fac o tema lui V., sa simt ca imi place ce fac.

Cu ce o sa ma ajute pe mine vreodata in viata asta ca stiu [sau nu] cat face limita din x patrat - x? Cu ce ma ajuta ca acum ar trebui sa invat formule la analiza matematica in loc sa scriu pe blog ca tampita?

Nu mai pot... Vreau sa plec! Sau doar sa stau pe o banca la soare. Sa ma topesc.



Progresam si uitam sa fim fericiti,
Îngropam bucurii într-o mare de biti,
Nu te mai poti ascunde, esti mult prea conectat,
Nu mai poti sa fii singur, esti identificat.

Viata este viteza, nu mai poti sa te-opresti,
Te strivesc cei din urma daca încetinesti,
Cineva sa opreasca invazia de biti,
Cineva sa ne faca din nou fericiti.

Fericire-i când iarba apare,
Fericire-i când raza de soare
Intra-n cort si îti mângâie fata,
Aeru-i sarat…

Fericire-i o sticla de vin,
Fericire e cerul senin
Într-o zi-n care-ai hotarât
Sa alergi pe câmp.

Fericire-i când puiul de om
Vrea în brate si moare de somn,
Fericire-i când frunzele cad
La un picnic în parc.

Fericire-i când îti amintesti
Cât de fericit esti când iubesti,
Fericire-i când dormi tu la ea,
Chiar pe canapea!